S3E1 _ Viața după diagnostic. Cum ți se schimbă stilul de viață? Alături de Conf. Dr. Oana Trifănescu

Share:

Stimă, nu stigmă!

Health & Fitness


Începem un nou sezon al podcastului „Stimă, nu stigmă”. De această dată, facem o analiză complexă a cancerului de sân: cum apare, care sunt factorii de risc, dar și care sunt nevoile pacientei. În primul episod, Dr. Gheorghe Peltecu și Dr. Oana Trifănescu, certificată ca Oncolog European, prin examinare competitivă (ESMO examination certificate), au o discuție reală despre felul în care acest diagnostic schimbă radical lumea pacientei și stilul ei de viață. Întotdeauna există speranță și sfaturi pe care le puteți urma, astfel încât boala să fie înfrântă, iar riscul de recidivă să scadă.


Peste 75% dintre cancerele mamare apar la persoane cu vârsta de peste 50 de ani. Din păcate, în aproximativ 10% dintre cazuri, boala nu poate fi prevenită din cauza factorului genetic. Dar ce facem în celelalte situații? Cât de mult contează alți factori? În episod aflăm că sedentarismul, folosirea contraceptivelor și lipsa unui program de somn pot crește incidența cancerului de sân.


Ce este de făcut atunci când apare prima suspiciune? Momentul în care o femeie află că este suspectă de cancer de sân provoacă, de multe ori, panică și vine la pachet cu zile în care pacienta se blochează și nu știe ce drum trebuie să urmeze. Acele zile pot fi esențiale pentru tratarea bolii, iar Dr. Oana Trifănescu ne explică, pas cu pas, ce etape are de parcurs o femeie aflată în această situație. Un rol-cheie îl are comisia oncologică (tumor board). Prezența unei astfel de echipe multidisciplinare poate reduce timpul dintre diagnostic și începerea tratamentului cu aproximativ 10 zile.


Cancerul nu este o bătălie fulger, ci un război cu multe lupte intermediare. Fiecare victorie zilnică, oricât de mică ar fi, o aduce pe pacientă mai aproape de supraviețuire, iar progresele medicale sunt de partea femeilor. În ultimii ani, tratamentele au evoluat mult, iar medicii preconizează că oncologia medicală va cunoaște unele dintre cele mai mari progrese în perioada următoare.


Această inițiativă este susținută de Novartis.