Cum te cheamă? Borș de zeamă!

Share:

Listens: 0

Bilet în Parlament (Podcast AGORA)

Miscellaneous


Știm. Știm că la sfârșit de an ați văzut în fața ochilor numai știri cu plecarea Guvernului Chicu, plecarea lui Dodon, învestirea Maiei Sandu și vizita lui Iohannis la Chișinău. Dar nu putem păși din 2020 fără o ediție mai amuzantă. Toate pentru că anul 2020 a fost rodnic pentru politica moldovenească, sau poate, mai bine-zis, pentru glume despre politica moldovenească. Iar pe fundalul lucrurilor serioase, poate v-a scăpat vestea că Andrian Candu și partidul său „Pro Moldova” s-a supărat pe cei din „Pentru Moldova” din cauza denumirii. „Pro Moldova” s-a și adresat la doamna profesoară Zinaida Greceanîi să nu le dea voie colegilor să folosească o denumire semantic asemănătoare. Jurnaliștii Ștefan Grigorița de la Radio Europa Liberă și Felicia Nedzelschi de la AGORA au pornit de la acest eveniment absurd și vă povestesc despre modul în care înainte erau intitulate formațiunile, cum s-a ajuns la „romanticizarea” denumirilor, dar și vă prezintă partide create în glumă, cum ar fi Partidul Iubitorilor de Bere sau Partidul Donald Duck.